Biroul individual de arhitectura Constantin Firescu ofera servicii complete de design, proiectare si consultanta, de la faza de concept pana la finalizarea completa a cladirii, incluzand toate etapele specifice.
Tipuri de servicii:
PROIECTARE DE ARHITECTURĂ
Ofer servicii complete de proiectare pentru investiții publice și private, de la fazele incipiente până la documentația tehnică pentru execuție.
Faze de proiectare acoperite:
S.F. • D.A.L.I. • P.T. • D.E. • C.S. • D.T.A.C. • D.T.A.D.
Tipuri de proiecte:
– clădiri publice (educaționale, culturale, medicale)
– reabilitări energetice și consolidări
– schimbări de destinație și recompartimentări
– clădiri industriale și de producție
– locuințe individuale
– documentații de desființare construcții
Asigur coordonarea specialităților, integrarea soluțiilor tehnice și adaptarea proiectului la bugetul și obiectivele beneficiarului.
Consultanță imobiliară și analiză de investiții
Ofer servicii de consultanță tehnică pentru investitori, dezvoltatori sau cumpărători care au nevoie de o imagine clară asupra potențialului și riscurilor unui imobil sau teren.
Rapoarte pentru investiții / achiziții imobiliare
Realizez analize tehnice și urbanistice care sprijină luarea deciziilor înainte de achiziție sau dezvoltare:
– analiza parametrilor urbanistici aplicabili (POT, CUT, regim de înălțime, retrageri, funcțiuni admise)
– evaluarea potențialului de construire
– prezentarea scenariilor maximale, minimale și optime de dezvoltare
– identificarea constrângerilor legale și tehnice
Rezultatul este un raport clar, ușor de utilizat în deciziile de investiție sau în discuțiile cu parteneri și finanțatori.
Analiza tehnică a clădirilor existente (înainte de achiziție)
Pentru imobilele existente, ofer o evaluare tehnică preliminară care ajută la înțelegerea stării reale a construcției.
Analiza include:
– evaluare vizuală a clădirii
– analizarea cărții tehnice a construcției (dacă este disponibilă)
– prezentarea stării actuale a imobilului
– evidențierea plusurilor și minusurilor construcției
– identificarea riscurilor, deficiențelor și posibilelor probleme tehnice
La nevoie, prin parteneri specializați, pot facilita:
– expertize tehnice structurale
– audit energetic al clădirii
Astfel, beneficiarul are o imagine completă asupra costurilor viitoare, riscurilor și oportunităților reale ale investiției.